Mariaj, concubinaj sau pacs

Vremurile moderne și postmoderne pe care le trăim ne determină să nu ne mai mirăm cu privire la unele „isprăvi” săvârșite de concetăţenii noștri. Astfel, dacă în vremuri de mult trecute convieţuirea unui cuplu era inadmisibilă, astăzi e cât se poate de normală sau chiar indicată. De ce? Cum altfel s-ar mai cunoaște cei ce vor sa faca marele pas. Cum ar putea altfel vedea dacă se potrivesc la împărţitul banilor, la gusturile mâncărurilor, al obiceiurilor sau la alte gusturi?

Daca la noi, în România, sunt frecventate, cu precădere, doar două variante de către cei ce se iubesc și doresc să stea împreună: casătoria sau concubinajul, în ţările mai occidentale, de pildă în Franţa, este foarte răspândită și varianta pacs-ului. Aceasta, adică pactul civil de solidaritate însumează atât bucuria de a sta împreună, cât și plăcerea împărţirii bunurilor, respectiv a drepturilor, intr-o varianta clar stabilita inainte de convietuire si cu mult inainte de un eventual divort. Ideea este foarte simplă: oficierea unei petreceri insotite de un act în care sunt explicitate „condiţiile contractuale”, respectiv dorinţele fiecărui partener (seamana mult cu contractul prenuntial al americanilor). Privite din exterior, persoanele pacsate sunt, sau cel putin par a fi, mai moderne. Din propriile cunostinte, o femeie maritata in Franta este o mama a mai multor copii si o gospodina, iar o femeie pacsata este mai descurcareata, mai afacerista, mai putin dependenta de sot si, parca, cu mai putini copii (unul sau doi). 

Mi-am pus intrebarea: care e direcţia românilor, popor ce se adaptează foarte mult tendinţelor lumii? Vom continua să meargem pe tradiţie, să facem căsătorii și să respectam obiceiurile străvechi, vom continua să stam pe alocuri în concubinaj ferindu-se de nunţile fastuoase sau ne vom moderniza și din acest punct de vedere adoptănd varianta parteneriatului civil? 
S-ar putea sa mergem si pe variata pacsului pe viitor. Cred.