"Meserii ale boierilor si echivalentele lor azi"

„Portul național al boierilor nu se prea deosebește de cel al turcilor din clasele cele mai înalte, atât doar că, în loc de turban, poartă un fel de căciulă nemaipomenit de mare, căreia îi zice calpac (…) în formă de pară.”

Sursa:
http://blogu.lu/adidragos/2011/01/06/de-la-turci-la-francezi-in-haine-de-boieri/  

Desi la prima vedere pare un pic ciudat, consider ca este normal ca unele meserii (pentru ca nu toate pot fi numite profesii) sa dainuie peste veacuri. Iata un articol scris in acest sens:

Marii boieri

Ei sunt, de la începuturi, tovarăşii domnului în toate „trebile ţării", şi la război şi la cârma statului în vreme de pace. Printre ei îşi alege domnul dregătorii, echivalentul miniştrilor de azi, care fac parte dintr-un sfat (cuvânt slav, înrudit cu modernul soviet!). Numele pe care le poartă dregătoriile sunt mai toate de origine bizantină, dar trecute de cele mai multe ori prin intermediar bulgar. Uneori se regăseşte aproape neschimbată forma veche latină, de pildă pentru:

• comis (lat. comes, care a dat în ierarhia feudală apuseană pe comite sau conte) ["avea in sarcina sa caii si grajdurile curtii domnesti, precum si aprovizionarea cu furaje" Sursa DEX];
• vistierul (de la vestiarius, cel ce ţine cheia garderobei domneşti unde se află şi tezaurul ţării, vistieria); 
• spătarul (de la spată sau spadă), comandantul oastei; 
• logofătul, echivalentul unui cancelar la apuseni, vine de la numele unui mare dregător bizantin, logothelis, literal: păstrătorul legilor. Un singur titlu pare a fi o creaţie locală, românească: 
• vornic, personaj de prim rang, în termeni moderni ministru de interne şi ministru al justiţiei. Numele slavon: 
• dvornic (de la dvor, palat) pare a fi fost calchiat după titlul înaltului slujitor de la Curtea ungară denumit palatinus. Mai era: 
• paharnicul, care gusta vinul din paharul lui Vodă, ca să se asigure că nu e otrăvit! 
• stolnicul, însărcinat cu masa domnului; 
• postelnicul, cu legăturile cu străinii. Mai existau mulţi alţii, de ranguri inferioare, între care de reţinut e: 
• pârcălabul, comandant de cetate la graniţă, al cărui nume venea, prin intermediar unguresc, din nemţeşte, Burggraf, comite al burg-ului sau cetăţii. Am păstrat pentru sfârşit gradul cel mai înalt la boierii Ţării Româneşti, 
• Marele Ban al Craiovei, fiindcă n-a fost înfiinţat chiar de la întemeierea ţării, ci abia în veacul al XV-lea, dar e de observat că s-a păstrat titlul pe care-l dăduseră regii unguri banului de Severin, şi pe carel purta şi locţiitorul regelui în Croaţia (vă reamintesc că „ban"-ul era o moştenire de la avari). Din veacul al XV-lea, în Muntenia, primele ranguri se înşirau astfel: mare ban, mare vornic, mare logofăt, mare spătar, în Moldova, ordinea era diferită: nu exista mare ban (banul a fost, mai târziu, un dregător de rang mic), primul în sfat era logofătul, iar căpeteniei oştirii nu-i zicea spătar, ci hatman — termen pe care-l preluaseră polonezii şi cazacii de la nemţi (Hauptmanri). Vornicii erau doi: de Ţara de Sus şi de Ţara de Jos, reminiscenţă a progresiunii noului stat format de Drăgoşeşti, apoi de Bogdăneşti în nord-vestul ţinutului, pe văile Şiretului inferior şi Moldovei, şi extins treptat şi asupra micilor formaţiuni politice din sud, din regiunea Bîrladului de pildă."

Sursa: http://www.sinteze.net/Istoria%20romanilor%201.htm