În jungla din lumea reală dau brusc nas
în nas, Escargoţel, melcul, și Tortue, o misterioasă broască ţestoasă. Sfios,
Escargoţel, o salută în grabă neștiind cum o să îi fie soarta:
- Să
trăiești, colegă... prietenă a naturii!
- Hmm...
oare pe mine îndrăznești să mă saluţi, spuse
broasca îmbufnată. Oare nu știi că dacă am chef te pot manca de-ndată?
- Aaaa...!
exclamă pierdut Escargoţel.
- Desigur,
însă, ce reclamă mi-aș face în asociaţia noastră dacă te-aș mânca? Ce ar zice
respectabilii noștri colegi dacă mi-aș ataca confraţii?
- Daaa...,
dee...sigur, cum să mă mănânci... pe mine, coo...legul tău din asociaţie, bâlbâi cu bărbia tremurândă Escargoţel care
știa bine că el nu mai face parte din aceeași asociaţie cu Tortue și care spera
ca ea să nu fi sesizat acest fapt.
- Dar nu-mi
amintesc să te fi văzut recent pe la întruniri. Ştii doar că noi suntem asociaţia cu cea
mai mare putere în regiune, sper ca nuu...
- Ah, nuuu...,
nuu.... (tușește încurcat) Nuu ce?
- Nuuu
te-ai mutat cumva la asociaţia din opoziţie?!
- Ah...., nuuuuuuu, cum așa, răspunse Escargoţel
transpirat până în vârful corniţelor.
- Bine,
că altfeeel!!
- ........
rămăsese Escargoţel îngrozit.
- Altfel
devenim dușmani! și lăsăm pălăria, dialogul și politeţurile la o parte și....
- Şi...
- Şi
te mănânc!
Morala: e bine să faci parte din
asociaţia care e la putere și să fii prieten (dar prieten bun) cu cine face
parte din asociaţia care e la putere. Am zis!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu