SCRISOARE CATRE LICEENI (DE TUDOR CHIRILA)
Sper ca toti tinerii sa acceseze linkul de mai sus pentru a o viziona, consulta si a constientiza unele realitati!!!
vineri, 26 septembrie 2014
joi, 25 septembrie 2014
Prometeu, Epimeteu si arta politica
Tare mult mi-a plăcut legenda când am auzit-o prima data la un curs de Etică si politică, la masterul de studii politice si europene de la FSE, Cluj.
Parcă si noi (cel puţin noi, românii) simţim asa în sufletul nostru ca degeaba ne tot chinuim atat de mult, în politică tot rău vor merge toate, parcă nu ne putem da pe brazdă.
Cică Prometeu, fratele mai deştept, a fost însărcinat sa împartă darurile animalelor. Însă, Epimeteu, fratele mai neghiob, l-a tot batut la cap pe Prometeu sa il lase pe el sa distribuie calitatile. A fost refuzat, iniţial, dar stăruinţa lui Epimeteu l-a determinat pe fratele inteligent sa cedeze (de aceea femeile caştigă întotdeauna în disputele din familie). Terminandu-si Epimeteu treaba, Prometeu a venit sa îi vadă realizarile. Da, se descurcase, şarpele avea veninul pentru atac, broasca ţestoasa carapacea pentru apărare, salamandra putu, de atunci, sa îşi regenereze unele părţi ale corpului, etcetera, etcetera.
- Da, zice Prometeu încantat, ai făcut o treaba buna! Apoi, după o scurta pauza, îl întreabă pe Epimeteu:
- Dar animalul biped [omul], ce calităţi are?
- .......... . Epimeteu rămase înmarmurit. Îşi dădu seama ca nu distribuise nicio calitate omului.
- Hai sa vedem ce ti-a mai rămas, zise atunci Prometeu.
Se uitară amandoi în desaga cu daruri, dar... NIMIC. Nu mai rămăsese nimic, nicio calitate pe care sa o poată da omului. Atunci, Prometeu, fiind cel responsabil (deşi nu cel care greşise împărţind calităţile), hotărî sa îndrepte situaţia. Atunci, el fura, nici mai mult nici mai puţin decat, inteligenţa [informatica] de la Atena si focul de la Hefaistos, pentru a le dărui oamenilor. Iar ca îndreptarea sa fie completa, Prometeu dori sa fure pentru muritori si arta politică de la Zeus.
Problema a fost, însă, ca pe Zeus nu a reuşit Prometeu sa îl pacaleasca, astfel incat, oamenii au rămas fără capacitatea de a stăpani arta politică. Prin urmare, oricat s-ar strădui, omul nu se va ridica la nivelul politicii adevărate, ci va rămîne tot în mizeria corupţiei.
Pentru mai multe informaţii, vezi linkul de mai jos.
Prométhée, Epiméthée et l'art politique
Le mythe de Prométhée / Epiméthée: Origine de la technique pour compenser la faiblesse de la nature humaine et l’oubli du politique
sâmbătă, 6 septembrie 2014
Contează cine-i la putere
În jungla din lumea reală dau brusc nas
în nas, Escargoţel, melcul, și Tortue, o misterioasă broască ţestoasă. Sfios,
Escargoţel, o salută în grabă neștiind cum o să îi fie soarta:
- Să
trăiești, colegă... prietenă a naturii!
- Hmm...
oare pe mine îndrăznești să mă saluţi, spuse
broasca îmbufnată. Oare nu știi că dacă am chef te pot manca de-ndată?
- Aaaa...!
exclamă pierdut Escargoţel.
- Desigur,
însă, ce reclamă mi-aș face în asociaţia noastră dacă te-aș mânca? Ce ar zice
respectabilii noștri colegi dacă mi-aș ataca confraţii?
- Daaa...,
dee...sigur, cum să mă mănânci... pe mine, coo...legul tău din asociaţie, bâlbâi cu bărbia tremurândă Escargoţel care
știa bine că el nu mai face parte din aceeași asociaţie cu Tortue și care spera
ca ea să nu fi sesizat acest fapt.
- Dar nu-mi
amintesc să te fi văzut recent pe la întruniri. Ştii doar că noi suntem asociaţia cu cea
mai mare putere în regiune, sper ca nuu...
- Ah, nuuu...,
nuu.... (tușește încurcat) Nuu ce?
- Nuuu
te-ai mutat cumva la asociaţia din opoziţie?!
- Ah...., nuuuuuuu, cum așa, răspunse Escargoţel
transpirat până în vârful corniţelor.
- Bine,
că altfeeel!!
- ........
rămăsese Escargoţel îngrozit.
- Altfel
devenim dușmani! și lăsăm pălăria, dialogul și politeţurile la o parte și....
- Şi...
- Şi
te mănânc!
Morala: e bine să faci parte din
asociaţia care e la putere și să fii prieten (dar prieten bun) cu cine face
parte din asociaţia care e la putere. Am zis!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)